„Leii” din Banat joacă mâine pe terenul echipei CSM Petrolul Ploiești, în etapa a 24-a a LNBM Getica 95.
Ei au avut două antrenamente la sala „Constantin Jude” între turneul final al competiției Alpe Adria Cup (AAC) și deplasarea de la Ploiești.
SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara a pierdut în circumstanțe speciale finala AAC, după un coș încasat în ultima secundă din partea polonezilor de la Dabrowa Gornicza și după un fault tehnic dictat împotriva lui Igor Kesar cu 4 secunde înaintea ultimei sirene.
„Pentru noi toți a fost un vis. Jucătorii au luptat ca niște gladiatori, dar decizia de a ne pedepsi cu fault tehnic pentru depășirea liniei de repunere este urmarea unei reguli stupide. Dabrowa a egalat din acea liberă și a primit mult mai mult confort înaintea ultimei aruncări. Nu știu dacă pot spune că am fost nedreptățiți, dar printr-o decizie, prin interpretarea regulamentului într-un exces de zel ni s-a luat o șansă la trofeu”, a declarat Dragan Petričević, antrenorul principal al echipei SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara.
Alb-violeții se deplasează astăzi la Ploiești pentru meciul cu echipa locală CSM Petrolul.
„Echipa este stoarsă din toate punctele de vedere: emoțional, mental, fizic. Este și oboseala celor două meciuri intense din Austria, la care se adaugă două deplasări, dar trebuie să găsim resurse și să ne întoarcem acasă cu un rezultat pozitiv. CSM Petrolul este în creștere. A avut o perioadă de criză, dar și-a găsit ritmul și a câștigat două meciuri importante”, a mai spus antrenorul Dragan Petričević.
Partida CSM Petrolul Ploiești – SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara se joacă duminică, 17 martie, de la ora 18:00.
Precedentele partide în deplasare au fost la Craiova, Ljubljana, Râmnicu Vâlcea, Focșani, Kapfenberg (Austria, două meciuri).
Echipa noastră nu a mai jucat acasă din 3 februarie, când a învins-o chiar pe CSM Petrolul Ploiești cu scorul de 89-75.