Avancronica celui de-al treilea meci din playoff

17/04/20230

Sferturile de finală ale Ligii Naționale de Baschet Masculin continuă marți, 18 aprilie, cu meciul al treilea.

SCM OHMA Mozzart Bet Timişoara și CSM Oradea se întâlnesc cu începere de la ora 18:00 la sala „Constantin Jude”.

Bihorenii conduc cu 2-0 la general în această serie „trei din cinci”, după ce au câștigat primele două partide găzduite de „Oradea Arena”.

Echipa noastră a fost lipsită la aceste jocuri de antrenorul principal, Dragan Petricevic, afectat de o răceală severă, care încă își face efectul.

Prezența sa pe banca alb-violeților se va decide în ziua meciului.

Fundașul Ilija Dokovic s-a accidentat în prima repriză a primului joc de la Oradea și este indisponibil și pentru meciul al treilea.

***

O noutate pentru această întâlnire este Cursa Bebelușilor – Baby Crawl Race, o premieră pentru baschetul românesc.

Este un challenge ce se adresează familiilor cu bebeluși care au început să se deplaseze folosindu-se de mânuțe și de piciorușe și care încă nu au învățat să meargă.

Fiecare bebeluș va trebui să parcurgă între 10 și 15 metri, de la un părinte la altul, iar cel care va fi mai rapid va fi declarat câștigător.

Premiul pentru bebelușul câștigător este de 200 de euro, bani oferiți de partenerul nostru OHMA.

Sursa foto: Robi Boros (CSM Oradea)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

https://baschet.scmtimisoara.ro/wp-content/uploads/2022/04/Design-fara-titlu-56.png

SCM OHMA MOZZART BET TIMIȘOARA

Fii alături de echipa locală de baschet din Timișoara. Te așteptăm la meciuri!