CSM Târgu Mureș – SCM winsed.swiss Timișoara, un meci cu o dublă greutate

02/11/20240

SCM winsed.swiss Timișoara joacă la Târgu Mureș în etapa a 7-a a LNBM Getica 95.

Meciul cu echipa locală CSM va avea loc luni, cu începere de la ora 19:00.

Este prima dintre cele două partide programate săptămâna viitoare pentru echipa noastră.

Următoarea se va desfășura vineri, de la ora 17:00, la sala „Constantin Jude”, cu SCMU Craiova.

„Leii” au disputat și săptămâna trecută două meciuri – luni și joi.

Între aceste două „duble”, baschetbaliștii alb-violeți nu au jucat timp de 11 zile.

„Este foarte-foarte greu să-ți găsești ritmul în felul acesta. Eu încerc să explic acest lucru, dar din păcate societatea per total a ajuns în ziua de azi la un nivel unde nu se mai ține cont de absolut nimic decât doar de o <<hatereală>> și de o critică permanentă, așa că nimeni nu mai gândește rațional. Când joci la 11 zile distanță și după aceea la două sau trei zile, pentru un antrenor devine imposibil în primul rând să găsească ritmul de pregătire. Aceste lucruri se întâmplă din cauza dificultății de a avea sala, când la noi, când la adversari. De data asta este vorba de Târgu Mureș, nu de noi, însă data trecută am fost noi cei în cauză. Cum vom depăși acest moment vom vedea. Ne simțim ca în Euroligă. Știți că în Euroligă uneori apar aceste duble, chiar acum este o săptămână de acest fel. Dacă a crezut cineva că poate să vadă Euroliga doar la televizor, nu este așa. O are și în campionatul intern”, a declarat Dragan Petričević, antrenorul principal al SCM winsed.swiss Timișoara.

Cele două echipe sunt despărțite de un singur punct. CSM Târgu Mureș are zece, iar echipa noastră a acumulat nouă.

„Ușor nu este nici un meci și nici nu va fi în acest sezon. Pentru noi, partida are o dublă greutate, dacă pot să mă exprim așa, deoarece vine după un meci nereușit complet, în etapă trecută, acasă, și apoi pentru că echipa noastră are ca obiectiv să joace un baschet de calitate la fiecare apariție. Trebuie să demonstrăm că ceea ce s-a întâmplat în etapa trecută a fost doar un accident care se petrece foarte-foarte rar și că nu asta este valoarea noastră reală”, a mai spus Dragan Petričević.

SCM winsed.swiss Timișoara și CSM Târgu Mureș nu au mai jucat un meci oficial direct de la 2 februarie 2018, când alb-violeții s-au impus pe teren propriu cu scorul de 112-72.

Echipa din nordul țării a revenit în prima ligă în vara anului trecut, dar în ediția 2023-2024 a LNBM Getica 95 cele două formații au făcut parte din conferințe diferite și astfel nu s-au întâlnit.

O partidă de verificare a avut loc la 23 august 2023, când băieții noștri s-au impus cu 83-82.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *