Edward Petrescu şi Antonio Năsturescu, convocaţi la naţionala universitară

20/05/20230

Doi jucători din lotul echipei SCM OHMA Mozzart Bet Timişoara vor reprezenta România la Jocurile Mondiale Universitare de Vară de la Chengdu (China).

Edward Petrescu şi Antonio Năsturescu au fost convocaţi la naţionala studenţească, urmând să bifeze şi acţiunile ce vor preceda competiţia propriu-zisă, programată între 28 iulie şi 6 august.

În vederea pregătirii pentru mondialul universitar de la Chengdu, cei doi „lei” se vor antrena alături de colegii lor de la lotul naţional începând din 27 iunie, când este programată reunirea.

În perioada 28 iunie – 23 iulie vor avea loc antrenamente şi meciuri amicale, iar în 24 iulie delegaţia ţării noastre va lua drumul Chinei.

Universiada de la Chengdu, programată iniţial pentru 2021, a fost amânată doi ani la rând din cauza pandemiei de coronavirus.

În urma tragerii la sorţi din 30 martie, naţionala masculină universitară a României va evolua în cadrul grupei B alături de reprezentativele similare ale Argentinei, Croaţiei şi Mongoliei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

https://baschet.scmtimisoara.ro/wp-content/uploads/2022/04/Design-fara-titlu-56.png

SCM winsed.swiss TIMIȘOARA

Fii alături de echipa locală de baschet din Timișoara. Te așteptăm la meciuri!