Începe playoff-ul! Primele două meciuri, în deplasare

10/04/20230

La cinci zile distanță de la ultimul meci al fazei Top 10, „leii” din Banat vor juca prima partidă din playoff.

Clasată pe locul al optulea, SCM OHMA Mozzart Bet Timișoara va întâlni echipa care a încheiat pe prima poziţie – CSM CSU Oradea.

Duelul va avea loc după sistemul „trei din cinci”, cu meciuri la Oradea (12 şi 14 aprilie), apoi la Timișoara (18 și 20 aprilie) și cu un eventual joc decisiv în orașul de pe Crișul Repede (23 aprilie).

Calificarea a venit vineri, după victoria cu 99-89 în fața echipei din Pitești, dar și după succesul Rapidului în fața lui Dinamo, situație despre care a vorbit pivotul Igor Kesar:

„Înainte de toate, am știut să jucăm ca o echipă, am făcut tot ceea ce a depins de noi, fiecare jucător a fost la un nivel de joc ridicat și extrem de concentrat în jocul cu Pitești. Ne-am făcut treaba foarte bine, am învins, ne-a ajutat și rezultatul de la București și iată-ne calificați. Lucrurile merg bine pentru noi”.

SCM OHMA Mozzart Bet Timișoara și CSM CSU Oradea s-au întâlnit în prima parte a campionatului, când au făcut parte din Conferința B, la capătul căreia s-au clasat pe primele două locuri.

Echipa noastră s-a impus la 16 octombrie, pe teren propriu, cu 77-73, iar bihorenii s-au revanșat în sala proprie, cu 89-66, la 28 decembrie.

Despre reîntâlnirea cu bihorenii (prima partidă va fi miercuri, 12 aprilie, de la ora 20:00, în „Oradea Arena”) a vorbit tot Igor Kesar, care este coșgheterul echipei:

„Suntem nerăbdători să începem play-off-ul, iar odată ajunși aici sper că vom găsim din nou resursele de a juca la nivel înalt. Va fi dificil, pentru că au avantajul unui meci în plus pe teren propriu și alcătuiesc o echipă valoroasă. Evoluțiile bune pleacă de la ceea ce faci la antrenamente, iar Djokovic și cu mine am avut cifre bune în ultima perioadă, dar mulți dintre noi s-au evidențiat de-a lungul sezonului. Important acum este ca toți să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut în continuare”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *