Patrick Mețiu a scăpat de emoțiile examenului de capacitate și acum se poate bucura de vacanță.
Deși, când ești atât de bine pregătit precum Patrick și ai medie de 9.87, nici nu mai știi dacă există emoții.
Fundașul „leilor” U16 a fost al 17-lea cel mai bun elev din Timiș, după notele de la Capacitate.
„Am reușit să împac și baschetul, și școala. Câtă vreme am fost implicați în campionat, baschetul era pe primul plan. În ultimele două luni, am lăsat-o mai moale cu baschetul și m-am concentrat pe școală”, mărturisește Patrick.
În sezonul trecut, echipa sa, antrenată de Petru Czmor, a fost implicată în turneul final B al Campionatului Național, la Baia Mare, unde a ocupat locul al treilea.
Conducător de joc al formației noastre, Patrick Mețiu a fost selectat, în martie, în echipa ideală, Best 5 al turneului final B.
„A fost un sezon destul de bun, cu acel loc al treilea de la turneul final. Un sezon mult mai bun decât precedentul, când nu am ajuns la turneul final, dar pentru campionatul viitor ne dorim și mai mult și cu siguranță vom reuși”, ne-a mai spus Patrick.
Fundașul nostru se poate lăuda și cu titlu de MVP la cunoscul camp Kasta, din Serbia, distincție obținută în 2023. „Anul acesta nu am putut merge acolo din cauza școlii”.
El a început baschetul cu Radenko Toroman, antrenor de care se simte foarte atașat.
A trecut apoi la MP Sport, sub comanda lui Alex Miron, iar în urmă cu doi ani a ajuns la SCM Timișoara.
„Suntem un colectiv unit la echipa U15, suntem legați, ne înțelegem bine și petrecem timp împreună și în afara orelor de antrenament”, mai spune el.
Născut la 20 august 2009, Patrick Mețiu (1.80 m) îl are ca model pe Shane Larkin, baschetbalistul de la Efes Istanbul, echipă din Euroligă.
„Mi-ar plăcea să ajung cât mai departe cu baschetul, poate chiar în Euroligă. Următorii ani sunt importanți. Dacă nu voi avansa cu baschetul, sunt pregătit să mă dedic școlii și mă gândesc să fac Medicina”, spune fără ezitare Patrick.
Acum, însă, urmează vacanța. Una perfect meritată!