„Leii” din Banat vor juca din nou în Europa

21/07/20230

SCM OHMA Mozzart Bet Timişoara a fost invitată să participe în ediţia 2023-2024 a Alpe Adria Cup.

În sezonul trecut, echipa antrenată de Dragan Petricevic a devenit prima din România care a jucat în această competiţie euro-regională.

Totodată, Timişoara şi-a făcut în 2022 revenirea în cupele europene, la exact un deceniu de la precedenta participare.

Rezultatele din sezonul 2022-2023 – câştigarea grupei D, evoluţia din faza eliminatorie, care ne-a dus la un pas de turneul Final Four, cu o victorie asupra formaţiei poloneze MKS Dabrowa Gornicza, ce avea să cucerească trofeul – şi modul în care clubul nostru a respectat competiţia şi partenerii au contribuit decisiv la decizia board-ului Alpe Adria Cup.

„Am acceptat invitația celor de la Alpe Adria Cup să reprezentăm România și orașul Timișoara în următoarea ediție a competiției. Este un sentiment deosebit de plăcut să știm că evoluțiile de pe teren din sezonul trecut, modul foarte profesionist în care clubul nostru a tratat această competiție, precum și importanța numelui orașului european Timișoara au contribuit foarte mult la decizia board-ului director de a invita echipa noastră. Suntem mândri că pentru al doilea an consecutiv vom reprezenta Timișoara în competițiile europene. Nu cunoaștem încă sistemul competițional, știm numele celor 11 echipe înscrise până acum, cu mențiunea că reprezentanta Ungariei va fi anunțată la sfârșitul acestei săptămâni”, a declarat managerul Sergiu Paşca.

Celelalte zece participante anunţate sunt Geosan Kolin, Sluneta Usti Nad Labem, Redstone Olomoucko (Cehia), KK Dubrava, Dinamo Zagreb (Croația), GGMT Viena, OSC Capital Bulls Kapfenberg (Austria), MKS Dabrowa Gornicza (Polonia, deținătoarea trofeului), Spisski Rytieri (Slovacia) şi KK Ilirija (Slovenia). Ultima, din Ungaria, urmează să fie anunţată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

https://baschet.scmtimisoara.ro/wp-content/uploads/2022/04/Design-fara-titlu-56.png

SCM winsed.swiss TIMIȘOARA

Fii alături de echipa locală de baschet din Timișoara. Te așteptăm la meciuri!