Meci în deplasare, sâmbătă, în Liga Naţională de Baschet Masculin Mozzart Bet

06/10/20220

După calificarea la turneul final al Cupei României, SCM OHMA Mozzart Bet Timişoara revine la partidele de campionat cu o deplasare pe terenul nou-promovatei ABC Laguna București.

Duelul menţionat va avea loc sâmbătă, de la ora 17:00, și contează pentru etapa secundă a Ligii Naționale de Baschet Masculin Mozzart Bet.

ABC Laguna este condusă de un antrenor irlandez, Daniel Patrick Nelson, și îl are în lot pe Bogdan Stăncuț, fost jucător al Timișoarei.

„Va fi un meci foarte dificil, la care mă gândesc de câteva zile, de când am încheiat turneul de Cupa României de la Mediaș. Chiar dacă în sportul românesc, noțiunea de nou-promovată se referă de obicei la o echipă fără pretenții, trebuie să ținem cont că Laguna este o formație cu jucători experimentați precum Stăncuț, Paliciuc și Cristian Mâinea, cu jucători străini și cu un antrenor adus de afară. În plus, Laguna joacă pe teren propriu. Ei nu au disputat turneul de Cupă a României, grupa lor fiind amânată, sunt mult mai odihniți. Au avantajul antrenamentelor, acum, în momentul în care leagă lotul, în vreme ce noi avem avantajul meciurilor jucate. Mă aștept la o partidă grea, căci noi suntem angrenați deja pe trei fronturi, jucăm o dată la trei-patru zile și ne rămâne foarte puțin timp să lucrăm și aspectele noastre de joc. Cum terminăm o partidă, trebuie să ne gândim deja la următorul adversar, iar Laguna nu a avut astfel de probleme până acum”.

Dragan Petricevic – antrenor principal SCM OHMA Mozzart Bet Timișoara

SCM OHMA Mozzart Bet Timişoara a înregistrat în acest debut de sezon cinci victorii din tot atâtea meciuri disputate, două în Alpe Adria Cup, una în campionat şi două în Cupa României.

„Nu pot spune nici că m-am așteptat, nici că nu m-am așteptat la un astfel de start. Pur și simplu, în acest sezon am decis să ne gândim doar la etapa care urmează. Nu facem planuri de lungă durată, pentru că este imposibil în această perioadă, mai ales în plan financiar, unde suntem o Cenușăreasă a sportului timișorean, dacă vorbim despre bugete. Nu putem să ne gândim la calificări la turnee finale, cum ar fi cel de Alpe Adria Cup, de exemplu. Putem doar să luăm lucrurile etapă cu etapă, jucătorii au răspuns foarte bine, sunt bine pregătiți mulțumită în primul rând preparatorului fizic, care face o treabă foarte bună. Rezultatele s-au văzut pe teren, dar asta nu înseamnă că de-a lungul sezonului nu va veni și o perioadă mai puțin fericită”.

Dragan Petricevic – antrenor principal SCM OHMA Mozzart Bet Timișoara

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *