NBA Summer League, cu antrenorul Dragan Petričević printre participanți. Două campuri în Las Vegas în luna iulie și alte activități într-o companie selectă

20/06/20240

Dragan Petričević a fost invitat pentru a șasea oară în Statele Unite ale Americii la două campuri din Las Vegas organizate pe durata NBA Summer League (12-23 iulie).

La primul dintre ele, Overseas Scouting Combines (15-17 iulie), antrenorul principal al echipei noastre a fost numit head coach și face parte dintr-o companie selectă în care se mai regăsesc în această ipostază Greg Gibson (campion cu BC Nokia în Finlanda) și Zafer Aktas (Merkezefendi Belediyesi Denizli Basket – Turcia).

Un alt participant cunoscut este Andy Hipsher, de la BK Redstone Olomoucko, fostă adversară a echipei noastre în ediția precedentă din Alpe Adria Cup.

La finalul Overseas Scouting Combines, camp organizat de Joe Dinda, Dragan Petričević va ține un pro practice în calitate de head coach.

Va urma, în perioada 17-19 iulie, Coast2Coast International Basketball Showcase, în organizarea lui James Blackburn.

Cei doi americani menționați sunt deja cunoscuţi în România.

Joe Dinda este și organizatorul Euro-Tour România, iar până în momentul de faţă a venit de trei ori în ţara noastră cu echipa jucătorilor liberi de contract, în timp ce James Blackburn a condus în două rânduri această echipă în calitate de antrenor.

Dragan Petričević a fost de fiecare dată directorul Euro-Tour România.

La cele două campuri din Las Vegas asistă foarte mulţi antrenori şi agenţi de jucători.

Summer League este extrem de utilă în privința stabilirii unor legături de durată cu jucători, antrenori și impresari din toată lumea.

Vor fi și alte activități, cum sunt showcase-ul renumitei agenții GIG și Coaches Social Evening, unde sunt prezenți o sută de antrenori și impresari din întreaga lume.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *