Seria din playout cu CSM BBA Petrolul se mută la Ploiești

06/05/2025

Playout-ul Ligii Naționale de baschet masculin continuă cu al treilea meci din primul tur.

Echipa noastră se deplasează la Ploiești pentru înfruntarea cu formația locală CSM BBA Petrolul.

Jocul este programat miercuri, 7 mai, de la ora 18:00, la sala Olimpia.

SCM winsed.swiss Timișoara conduce cu 2-0 la partide, în această serie „trei din cinci”.

Cele două succese – 98-94 și 95-84 – s-au înregistrat la 1 și 3 mai, la sala Constantin Jude.

De altfel, alb-violeții au 4-0 la „directe” cu CSM BBA Petrolul, în acest campionat, după ce s-au impus de două ori și în sezonul regular, cu 72-60 (în deplasare, la 29 noiembrie) și cu 97-79 (acasă, la 29 martie).

Câștigătoarea acestei serii va juca apoi în turneul locurior 9-12, iar învinsa va evolua pentru pozițiile 13-16.

https://baschet.scmtimisoara.ro/wp-content/uploads/2022/04/Design-fara-titlu-56.png

SCM winsed.swiss TIMIȘOARA

Fii alături de echipa locală de baschet din Timișoara. Te așteptăm la meciuri!